Germania reconfirmă sprijinul pentru parcursul european și ecologic al Republicii Moldova
CHIȘINĂU, 24 iulie 2025 – Ministrul Mediului al Republicii Moldova, Sergiu Lazarencu, și ministrul Federal al Mediului, Conservării Naturii și Securității Nucleare al Republicii Federale Germania, Carsten Schneider, au susținut astăzi o conferință de presă comună, în cadrul căreia au reafirmat angajamentul reciproc pentru consolidarea cooperării în domeniul protecției mediului și au subliniat sprijinul Germaniei pentru agenda de reforme și parcursul de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană.
Vizita oficialului german la Chișinău, prima de acest nivel, a oferit un prilej pentru a evalua proiectele comune aflate în derulare și pentru a discuta noi direcții de colaborare, menite să alinieze Republica Moldova la standardele europene de mediu. Discuțiile s-au axat pe managementul deșeurilor, eficiența energetică, reabilitarea sistemelor de aprovizionare cu apă și canalizare, precum și pe adaptarea la schimbările climatice.
„Germania este un partener cheie al Republicii Moldova, iar sprijinul său, demonstrat prin fapte concrete, este vital în procesul nostru de aderare la Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Sergiu Lazarencu. „Această vizită reconfirmă nu doar relațiile excelente dintre statele noastre, ci și angajamentul comun pentru un viitor durabil, european și verde. Provocările de mediu nu cunosc granițe, iar soluțiile trebuie căutate împreună. Datorită partenerilor germani, am adus apa potabilă și sisteme de canalizare în casele oamenilor și am sporit eficiența energetică în zeci de școli și spitale.”
În cadrul conferinței, au fost evidențiate rezultatele parteneriatelor strategice cu Societatea Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ) și Banca Germană de Dezvoltare (KfW). Printre succesele menționate se numără implementarea proiectelor de infrastructură de apă în localități precum Fălești, Călărași și Cahul, modernizarea energetică a clădirilor publice, precum și asistența tehnică pentru elaborarea legislației naționale în domeniul salubrizării și gestionării deșeurilor, conform directivelor UE.
La rândul său, ministrul federal Carsten Schneider a subliniat angajamentul ferm al Germaniei de a susține Republica Moldova. „Am fost impresionat de progresele realizate și de reziliența poporului moldovean în fața provocărilor recente. Germania va fi în continuare alături de Moldova, oferind sprijin politic, tehnic și financiar pe drumul său spre pace, libertate și o Europă unită”, a afirmat oficialul german. „Experiența Germaniei demonstrează că alinierea la legislația europeană de mediu aduce beneficii directe cetățenilor, prin îmbunătățirea calității vieții și protejarea sănătății. Puteți avea încredere în Republica Federală Germania ca într-un prieten.”
Oficialii au reiterat importanța transpunerii acquis-ului comunitar de mediu ca pas esențial în procesul de integrare europeană. De asemenea, s-a discutat despre oportunitățile viitoare de colaborare în domenii precum economia circulară, protecția biodiversității și dezvoltarea proiectelor de reîmpădurire, ministrul Lazarencu menționând planul ambițios al Moldovei de a crește suprafața împădurită de la 11% la 15%.