Veterani de război vor primi un ajutor financiar majorat

Guvernul Republicii Moldova a anunțat în ședința din 19 martie 2025 o majorare semnificativă a ajutorului financiar acordat veteranilor de război. Pe durata mandatului actualului guvern, alocația lunară pentru veterani a crescut de 3,5 ori, iar o nouă lege va asigura fortificarea protecției sociale a veteranilor și creșterea anuală a acestei alocații, indexată la rata inflației. De asemenea, ajutorul de deces oferit familiilor veteranilor, care anterior era achitat diferențiat pentru diverse categorii de veterani (între 1.100 și 5.000 de lei), a fost unificat la suma de 8.500 de lei în 2025. În contextul aniversării a 80 de ani de la Marea Victorie asupra fascismului, la 9 mai 2025, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial vor beneficia de un suport suplimentar. Inițial, un grup de deputați a propus un ajutor material de 10.000 de lei, însă Guvernul a decis dublarea acestei sume, ajungând la 20.000 de lei. Astfel, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial din Republica Moldova vor primi în acest an un suport material din partea Guvernului în valoare totală de 30.000 de lei. Prim-ministrul a subliniat importanța acestui ajutor, în special în contextul aniversării, menționând sacrificiul veteranilor în lupta împotriva nazismului și pentru pacea în Europa. De asemenea, a făcut un apel către partidele politice să nu folosească sacrificiul acestora pentru propagandă de război.