Omagiu adus limbii române și maestrului Gheorghe Urschi la deschiderea Olimpiadei pentru alolingvi

Lucia Cepraga, președinta Consiliului Olimpic Republican și prorector la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, a oferit un discurs emoționant la deschiderea Olimpiadei pentru alolingvi, transformând momentul într-un profund omagiu adus limbii române și uneia dintre cele mai iubite figuri culturale ale neamului, maestrul Gheorghe Urschi.

Într-un gest solemn și neașteptat, dr. Cepraga, originară din aceeași regiune cu regretatul artist, a cerut audienței să păstreze un minut de reculegere în memoria „Regelui Umorului”. Acest moment a adus o notă de profundă reverență și a conectat evenimentul academic de moștenirea culturală vie a țării.

În discursul său, Lucia Cepraga a explorat semnificațiile subtile ale limbii, comparând-o cu o fântână din care, la tinerețe, risipim apa, pentru ca mai târziu să învățăm să o prețuim cu înghițituri mici. Folosind metafore inspirate din opera lui Gheorghe Urschi și Dumitru Matcovschi, a descris limba română nu ca pe un simplu set de reguli, ci ca pe „fereastra prin care ne privește Dumnezeu”. Ea a subliniat că sub masca glumelor lui Urschi se ascundea adesea o lacrimă, o melancolie profundă care reflectă complexitatea sufletului românesc.

Adresându-se tinerilor olimpici, i-a numit „pelerini ai cuvântului” și i-a îndemnat să nu risipească „apa vie a limbii noastre”. „Prin fiecare eseu pe care dumneavoastră, mâine, îl veți așterne pe hârtie, voi veți spune lumii că acest neam are viitor, atât timp cât are cine să-i rostească dorul în limba română”, a afirmat Cepraga.

Ea i-a încurajat pe participanți să concureze cu bucurie și demnitate, amintindu-le de îndemnul subtil al maestrului Urschi de a privi viața cu un zâmbet care vindecă. În calitatea sa de prorector, a invitat elevii să ia în considerare continuarea studiilor la Facultatea de Filologie și Istorie, menționând că bursele pentru programele dedicate limbii române vor fi majorate, o oportunitate specială pentru ei. Discursul a fost o pledoarie pentru prețuirea limbii ca pe cea mai de preț coroană, un testament viu lăsat de fiecare generație.