Moldova își deschide porțile către viitorii studenți la primul eveniment regional „Învață în Moldova”
Hâncești, Moldova – Sâmbătă, 15 martie 2025, Hânceștiul a găzduit cu succes primul eveniment regional din cadrul campaniei naționale „Învață în Moldova”, o inițiativă amplă a Ministerului Educației și Cercetării, menită să promoveze oportunitățile de studii universitare din țară. Evenimentul, care a debutat la ora 10:00, a adunat liceeni din întreaga regiune, reprezentanți ai universităților de top din Moldova, specialiști din diverse domenii și oficialități locale, oferind o platformă interactivă de informare și orientare în carieră pentru tinerii aflați în pragul alegerii viitorului profesional.
Campania „Învață în Moldova”, desfășurată în parteneriat cu universitățile din țară, liceele și organele locale de specialitate în domeniul învățământului, are ca scop principal oferirea tuturor informațiilor necesare despre studiile universitare în Republica Moldova. Primul eveniment regional, organizat la Hâncești, a inclus un Târg al Universităților, masterclass-uri interactive susținute de profesioniști și un moment artistic special oferit de interpretul Mareș, creând o atmosferă dinamică și inspirațională pentru participanți.
„Prin această campanie, ne dorim să arătăm tinerilor că viitorul lor poate începe aici, acasă, în condiții de studii la standarde europene și internaționale”, a declarat un reprezentant al Ministerului Educației și Cercetării în deschiderea evenimentului. „Universitățile din Moldova oferă nu doar programe moderne, dar și burse, schimburi internaționale și acces la o comunitate academică dinamică.”
În cadrul Târgului Universităților, zece instituții de învățământ superior publice din țară și-au prezentat ofertele educaționale diverse, de la programe de studiu inovatoare la oportunități de dezvoltare personală și profesională. Liceenii au avut ocazia de a discuta direct cu reprezentanții universităților, printre care Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Academia „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne, Academia Militară „Alexandru cel Bun”, Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul și Universitatea de Stat din Comrat.
În paralel cu târgul, au fost organizate șapte masterclass-uri interactive, susținute de profesioniști din diverse domenii, menite să ofere o perspectivă practică asupra diferitelor cariere. Atelierele au acoperit o gamă largă de domenii, de la ghidarea în carieră, educația ca vocație, medicina secolului XXI și tehnologiile viitorului, până la aspecte practice ale unei cariere în domeniul juridic, antreprenoriat și impactul presei în societate.
Domnul Iurie Levinski, președintele raionului Hâncești, gazda evenimentului, a subliniat importanța educației în dezvoltarea țării: „Este un moment foarte important că încercăm să promovăm patriotismul pe toate domeniile și și pe domeniul învățământului, pentru că toți știm că avem universități foarte bune, universități care au dat și promovează în această lume foarte mulți specialiști care ne reprezintă nu numai în țara noastră, dar și peste hotare.”
Doamna Galina Rusu, secretar general în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, a încurajat tinerii să își construiască viitorul acasă: „Am toată siguranța că universitățile din țara noastră au ce vă oferi. O diplomă obținută în Republica Moldova este recunoscută în regiunea europeană și la nivel internațional. Vă îndemnăm să rămâneți acasă, pentru că credem că dumneavoastră sunteți viitorul acestei țări.”
Jurnalista Măriuța Nistor, prezentă la eveniment, a împărtășit din experiența sa de absolventă a universității din Moldova, subliniind oportunitățile oferite de sistemul educațional național și importanța alegerii unei cariere în țară pentru a contribui la dezvoltarea acesteia.
Evenimentul regional „Învață în Moldova” de la Hâncești a reprezentat un pas important în efortul de a conecta tinerii cu oportunitățile educaționale din țară, oferindu-le informații valoroase și inspirație pentru a-și construi un viitor de succes în Republica Moldova.