Bună ziua, doamnelor și domnilor. Bine v-am regăsit, ca de fiecare dată, aici la Casa Guvernului. Mă numesc Daniel Vodă, sunt purtătorul de cuvânt al executivului și în cele ce urmează vom discuta cele mai importante subiecte pe agenda guvernului din data de 19 martie, într-o ședință prezidată de premierul Dorin Recean.
Să începem cu faptul că voi discuta despre anunțurile care sunt importante de pe platforma guvernamentală. Voi oferi o actualizare pe situația din Anenii Noi. Totodată, voi vorbi despre sinteza celor mai importante hotărâri ale guvernului, dar și despre numirile și remanierile de personal care s-au întâmplat ca urmare a deciziei de astăzi a executivului.
Dăm startul. Reamintim, ne urmăriți pe toate platformele Guvernului Republicii Moldova și pe paginile instituțiilor media. Scopul nostru este să informăm din prima sursă și să oferim informații verificate, actualizate la zi pentru cetățeni și pentru colegii din presa națională.
Să începem. Compartimentul resurse umane. Astăzi au fost mai multe numiri pe dimensiunea diplomatică. Vadim Zmeu a fost numit în funcția de consul general în Padova, în Republica Italiană. Anton Lungu în funcția de consul general în orașul Chicago din Statele Unite ale Americii. Maxim Arghir în funcția de consul general al țării noastre la Sacramento, Statele Unite.
Și le dorim succes în realizarea obiectivelor pe domeniul consular. Totodată, Deana Salcuțan a fost numită în funcția de secretar de stat al Ministerului de Interne.
Și la acest capitol s-a încheiat categoria resurse umane. Totodată, alte detalii despre numirile executivului, reamintim, le anunțăm de fiecare dată în debutul ședinței de guvern.
Când vine vorba despre ordinea de zi, astăzi am avut în total 22 de puncte pe ordinea de zi, după cum urmează. Am avut șase proiecte de lege, 10 proiecte de hotărâri ale guvernului, patru proiecte de avize ale guvernului, un punct privind resursele umane cu patru acte de numire despre care am vorbit și un punct cu documente secrete.
Reamintim tuturor celor care sunt interesați de agenda publică a guvernului, puteți să vedeți notele informative și alte informații conexe notelor informative pe pagina gov.md la compartimentul ședințe de guvern.
Întâi de toate, noutatea care este cea mai importantă, probabil, astăzi, este legată de respect pentru veterani, în special cei care au adus victoria păcii. Guvernul Republicii Moldova, la inclusiv inițiativa premierului Dorin Recean, anunțată astăzi în ședința de guvern, a decis majorarea ajutorului unic pentru veteranii celui de-al Doilea Război Mondial de la 10000 de lei, cât era în fiecare an, la 30000 de lei, o creștere semnificativă față de anii precedenți.
Această decizie nu este doar un sprijin financiar, este și un simbol al recunoștinței noastre, a tuturor, pentru cei care au luptat împotriva nazismului și au contribuit cu toții la victoria păcii. Din păcate, astăzi mai sunt în viață doar 28 de veterani al celui de-al Doilea Război Mondial.
Din anul 2015, reamintesc, acești oameni primesc anual un sprijin de 10000 de lei, care se oferă o dată pe an. Iar acum guvernul a decis să le acorde o susținere triplată, ca semn de respect pentru sacrificiul lor.
Ei au scris istoria apărând libertatea și demnitatea unei lumi care astăzi ne permite să trăim în pace, valori care sunt uniforme pe tot continentul european. Respectul nostru față de acești oameni se măsoară nu doar prin cuvinte, ci și prin acțiuni concrete, demonstrat astăzi în ședința executivului.
Avem datoria să onorăm sacrificiul lor și să protejăm moștenirea pe care au lăsat-o, și anume pacea și securitatea țării noastre. În acest context, condamnăm ferm încercările unor partide de a folosi sacrificiul veteranilor ca instrument de propagandă.
Despre asta a vorbit și premierul Dorin Recean, care a punctat că adevăratul patriotism nu înseamnă lozinci și demagogie, ci fapte și este ipocrit să te autoproclami apărător al eroilor, dar în realitate să nu faci nimic pentru ei și pentru valorile pentru care au luptat, mesaj pe care l-a transmis premierul Dorin Recean.
Guvernul Republicii Moldova rămâne ferm angajat în promovarea păcii, în respectarea istoriei și în susținerea celor care au contribuit la victoria păcii. Moștenirea veteranilor este o lecție pentru noi toți.
Pacea trebuie protejată în fiecare zi prin acțiuni responsabile și prin refuzul manipulării și instigării la ură în societatea noastră. Reamintim, face parte din seria de acțiuni adresată veteranilor, după ce i-am comemorat pe eroii noștri care au luptat în războiul de pe Nistru și după ce statul a majorat aceste indemnizații care au fost oferite acestor veterani.
Astăzi, autoritățile au luat decizia să tripleze celor care au adus victoria păcii indemnizația unică de la 10000 de lei, care era acordată din 2015, la 30000 de lei, ca respect pentru lupta pe care au avut-o împotriva nazismului și au adus pacea pe continentul european. Pacea care este prețioasă pentru fiecare generație.
Continuăm cu alte noutăți pe platformă guvernamentală. Revenim cu informații actualizate privind focarul de pestă porcină africană, confirmată la ferma comercială din Roșcani, din raionul Anenii Noi. Situația la zi este următoarea: procesul de lichidare a focarului este în desfășurare, conform planului care a fost, inclusiv, coordonat de Comisia pentru Situații Excepționale din raionul Anenii Noi.
La această etapă, conform informației verificate în această dimineață, peste 2000 de porci au fost deja sacrificați, iar măsurile sanitar-veterinare sunt aplicate strict pentru a preveni răspândirea virusului. Totodată, zona rămâne sub restricții stricte, iar accesul este interzis pentru persoanele neautorizate.
Vreau să vorbesc despre măsurile suplimentare luate. Echipele ANSA, medicii veterinari și forțele de ordine sunt pe teren și monitorizează în permanență situația din localitate. A fost dispusă dezinfecția intensificată a fermelor din proximitate și a mijloacelor de transport din regiune.
Autoritățile locale, la fel, sunt mobilizate pentru a asigura respectarea regulilor de biosecuritate. Totodată, autoritățile au emis atenționări pentru cetățeni și fermieri. În primul rând, vorbim despre semnalarea imediată autorităților a oricărui caz suspect de boală la porci sau descoperire de cadavre de mistreți.
Totodată, măsuri, respectarea măsurilor de biosecuritate. Nu trebuie hrăniți porcii cu resturi alimentare și trebuie evitat contactul cu animale din zone necontrolate. Și, desigur, că nu cumpărați și nu transportați carne de porc din surse neautorizate.
Orice astfel de produse depistate la vamă vor fi confiscate și distruse, anunță autoritățile. La etapa actuală, autoritățile statului sunt într-o fază critică a intervenției și facem tot posibilul să împiedicăm răspândirea virusului, având în vedere că agentul economic respectiv este una din cele mai mari ferme de creștere a porcilor din țară.
Contăm pe sprijinul fermierilor și al populației pentru respectarea condițiilor de siguranță. La această etapă, informația este că situația este sub control. Riscul de noi focare, totodată, persistă, motiv pentru care autoritățile au aplicat măsuri de vigilență sporită.
Vom continua să ținem la curent cu noi evoluții prin intermediul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Totodată, pentru colegii care erau interesați de dimensiunea ulterioară, inclusiv întrebările pe care le-am recepționat referitoare la programele de compensații, vă reamintim că la această etapă se face o analiză a impactului, se identifică cauza depistării acestui focar de pestă porcină și cu anunțuri ulterioare vom veni atât aici la guvern, cât și pe linia autorităților responsabile.
Continuăm cu alte noutăți. Guvernul vorbește despre asigurarea medicală, cu regularitate, am menționat și în briefingurile de presă pe care le organizăm. La această etapă, pentru anul 2025, cei care doresc să beneficieze de reduceri de la 60 la 90% pentru asigurarea medicală urmează să se grăbească, pentru că tarifele speciale sunt valabile până la 31 martie.
Ce trebuie să știe cetățenii este că prețul poliței de asigurare rămâne la 12636 RON, la fel ca anul trecut. Cei care o cumpără până la 31 martie beneficiază de reduceri substanțiale, în funcție de categoriile din care fac parte, pot achita doar o fracțiune din această poliță. Polița trebuie achitată până la 1 aprilie pentru a evita penalități și plata sumei integrale.
Cine beneficiază de reduceri? În primul rând, sunt agricultorii care plătesc și este vorba despre 1264 RON. Persoanele cu afaceri în comerțul cu amănuntul, fără mărfuri accizabile, 1895 RON.
Persoane cu alte activități economice, 2527 RON. Cei care activează în domeniul juridic, 5054 RON. Pensionarii și persoanele cu dizabilități care dețin întreprinderi individuale sau gospodării țărănești achită o sumă fixă, la fel, redusă.
Au fost întrebări și pe linia diasporei. Informația la zi este următoarea: obligațiile cetățenilor din diasporă, cei care locuiesc peste hotare peste 180 de zile pe an, nu sunt obligați să plătească polița, cu unele excepții stabilite de legislație. Acestea includ fondatorii de întreprinderi individuale, deținătorii de patente și cei înregistrați cu activitate economică în țara noastră.
Trebuie să achite asigurarea chiar dacă locuiesc peste hotarele republicii. Avocații, notarii, executorii judecătorești și mediatorii cu licențe active au, de asemenea, această obligație și oricine dorește să beneficieze de servicii medicale compensate la revenirea în țară poate achita prima cu reduceri până la data de 31 martie. Autoritățile anunță că serviciile pe polița de asigurare pot fi achitate online prin serviciul guvernamental MPay, la băncile comerciale și oficiile poștale.
Și pentru mai multe detalii este și un Centru de Apel 0800 509, care este Info CNAM, sau pe site-ul cnam.md, sau pe adresa de e-mail [email protected]. Vă îndemnăm și pe această cale să profitați de reducerile disponibile și să achitați polița până la 31 martie pentru a beneficia de acces garantat la servicii medicale esențiale.
Continuăm cu alte noutăți. În acest weekend s-a desfășurat startul campaniei de împădurire, sub sloganul „Generația Pădurii”. Peste 2000 de persoane au plantat 30 de hectare de pădure la Geamăna, în raionul Anenii Noi, în cadrul campaniei de împădurire lansate de Ministerul Mediului.
În acest caz, evenimentul a reunit reprezentanți ai tuturor vârstelor: elevi, studenți, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, precum și angajați din domeniul public. Vreau să menționez că, probabil, este prima dată în istoria țării noastre că numărul angajaților de la privat, de la companii corporative, a fost mult mai mare decât cel al angajaților din sectorul public.
Iar în acest sens nu a fost transmisă o invitație centralizată, iar funcționarii au avut posibilitatea să se înregistreze voluntar la campania de plantare. În total, în cadrul campaniei de plantare din această primăvară, în următoarea perioadă se vor repartiza 7 milioane de puieți pe o suprafață de 3500 de hectare.
Această acțiune de plantare, în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, prevede reabilitarea și împădurirea a 145000 de hectare de terenuri în următorii șapte ani. În primii doi ani de la lansarea programului au fost deja reabilitate peste 15000 de hectare de pădure prin plantarea a 65 de milioane de puieți.
Cred că este un consens național la acest subiect. Pădurile înseamnă oxigen, înseamnă un sprijin pentru flora, fauna Republicii Moldova și înseamnă un plus de sănătate pentru întreaga populație a țării, de la mic la mare. Campania de împădurire „Generația Pădurii” va continua și în următoarele săptămâni, în diverse regiuni ale țării.
Sunt peste 120 de locații. Cei care doresc să participe la plantare sunt îndemnați să apeleze persoana coordonatoare din cadrul Agenției Moldsilva și să vadă localizarea ocoalelor silvice pe pagina agenției respective.
De la afacerile interne, de la pădurile țării, ne ducem pe tărâmul diplomatic. Autoritățile modernizează serviciile consulare pentru moldovenii stabiliți peste hotare. Ministerul de Externe, Agenția Servicii Publice, a primit 40 de echipamente moderne pentru prelucrarea datelor biometrice.
Acestea vor pleca în misiunile diplomatice ale țării noastre în străinătate și vor fi folosite de ambasade și consulate pentru eliberarea rapidă a pașapoartelor și noilor cărți de identitate electronică. Ce înseamnă asta pentru cetățeni? Pe simplu, actele se vor elibera mai repede.
Noile cărți electronice de identitate vor permite accesarea serviciilor publice online, fără a merge la consulat. Sistemele moderne vor asigura securitate și eficiență. Modernizăm serviciile consulare pentru ca moldovenii din diasporă să beneficieze de acte mai rapid și mai sigur.
Iar din 31 martie, moldovenii din străinătate vor putea solicita noua carte de identitate electronică în conformitate cu standardele europene. Aceasta va include o semnătură electronică, ceea ce va permite acces la servicii publice online.
La subiectul digitalizării vorbim cu o frecvență în cadrul briefingurilor și evenimentelor oficiale. De această dată, noutăți sunt pe linia vamei. Digitalizarea în serviciul public.
Serviciul Vamal al țării noastre digitalizează procesul de declarare a coletelor poștale internaționale. Începând cu 24 martie, în cinci zile, persoanele fizice vor putea declara online bunurile din coletele poștale internaționale cu o valoare cuprinsă între 150 și 1000 €. Noua soluție digitală, disponibilă pe portalul public al Serviciului Vamal, va simplifica procesul de declarare, eliminând necesitatea apelării la servicii de brokeraj și a deplasării la birourile vamale.
După verificarea declarației și calcularea drepturilor de import, plata va putea fi efectuată prin MPay, iar coletul va fi livrat direct la adresa indicată în plasarea comenzii. Pentru o utilizare facilă a platformei, Serviciul Vamal va pune la dispoziție un material video explicativ, care va fi difuzat pe toate platformele instituției.
Continuăm cu noutățile din blocul financiar. Săptămâna Internațională a Educației Financiare, un eveniment tradițional la Ministerul Finanțelor, este dedicat unui șir de activități de promovare a educației financiare. Ministerul Finanțelor și în acest an se alătură campaniei internaționale de educație financiară Global Money Week 2025.
În această săptămână, instituția va organiza mai multe activități care au ca scop promovarea rolului și importanței cunoștințelor financiare de bază. Săptămâna Internațională a Educației Financiare a început cu Școala Finanțelor Publice pentru jurnaliști, o activitate de educație financiară în cadrul căreia sunt abordate subiecte de interes major ce vizează finanțele publice, discutate cu specialiști în cadrul ministerului.
Sub genericul Public Finance Talks, adică discuții despre finanțele publice, ministra finanțelor, Veronica Sirețeanu, va avea joi, 21 martie, începând cu ora 13:00, o discuție cu studenții de la ULIM. Elevii de la Colegiul Național de Comerț al ASEM vor veni în vizită la Ministerul Finanțelor, unde vor discuta cu secretara de stat cum lucrează sistemul finanțelor publice.
De asemenea, Ministerul Finanțelor va lansa o campanie de informare în format „Știați că?”. Aceasta are drept scop informarea publicului larg despre gestionarea finanțelor publice și rolul Ministerului Finanțelor în acest sens. Totodată, se vor desfășura și alte activități: Clubul Discuțiilor Financiare pentru copii și o șezătoare financiară dedicată femeilor din cadrul ministerului.
Tot pe linia ministerului se lansează Clubul Discuțiilor Financiare. Implicați-vă activ în discuții care vor contribui la o mai bună înțelegere a finanțelor publice și a modului în care acestea sunt desfășurate. Ministerul Finanțelor, împreună cu FinEdu Moldova, lansează acest club, o platformă de interacțiune dedicată tinerilor din întreaga țară.
Acesta va fi un spațiu deschis pentru dezbateri și informare pe teme de finanțe publice, dar și subiecte financiare la general, oferind oportunitatea de a discuta subiecte esențiale într-un format mixt, online și offline. Prima ședință a clubului va avea loc vineri, 21 martie, cu începere de la ora 14:30, la sediul Ministerului Finanțelor.
Subiectul discuției va fi „De unde își ia statul banii?”, abordând impozite, taxe, granturi și împrumuturi pentru a înțelege mecanismele financiare ale economiei naționale. Doritorii se pot înregistra deja de pe acum, completând formularul disponibil pe site-ul Ministerului Finanțelor, mfe.gov.md.
Și vă invităm cu drag să participați și să vă implicați în discuții ce contribuie la o mai bună înțelegere a finanțelor publice din țara noastră. Continuăm cu alte noutăți. Am extras două subiecte de pe ordinea de zi care ar putea prezenta interes public.
În primul rând, lucrările de eficiență energetică în Republica Moldova vor fi gestionate prin intermediul unui sistem informațional nou. Guvernul a aprobat conceptul sistemului informațional în domeniul eficienței energetice. Acesta va facilita gestionarea lucrărilor de eficiență energetică și va sistematiza datele despre economiile de energie realizate.
Totodată, sistemul va include șapte subsisteme informaționale distincte, care se referă la performanța energetică a clădirilor, monitorizarea și verificarea economiilor de energie, precum și valorificarea surselor de energie regenerabilă într-un mod durabil. Portalul va pune la dispoziția cetățenilor date cu caracter public din toate sistemele informaționale și va asigura accesul la serviciile online oferite de Centrul Național pentru Energie Durabilă.
Totodată, centralizarea de către sistem a datelor cu privire la economiile de energie va permite planificarea eficientă a măsurilor de creștere a eficienței energetice. Sistemul va mai contribui la realizarea obiectivului Republicii Moldova de a reduce consumul final de energie cu 0,8%, dar și la reducerea facturilor populației, agenților publici și agenților economici.
Următoarea noutate pe linia noastră. Guvernul facilitează accesul la datele publice pentru cetățeni și mediul de afaceri. Cetățenii și mediul de afaceri vor putea avea acces mai simplu la datele publice, iar protecția datelor cu caracter personal va spori.
Autoritățile au aprobat proiectul de lege privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public. Documentul reglementează atât procedura de depunere și de prelucrare a cererilor de reutilizare a datelor publice pentru alte scopuri decât cele în care au fost inițial colectate. Este prevăzut și modul de contestare a refuzului privind comunicarea oficială.
Impactul proiectului va fi unul major și pentru sectorul privat, pentru că datele deschise vor putea fi folosite pentru identificarea unor oportunități de piață, îmbunătățirea strategiilor de marketing, dezvoltarea de noi produse și servicii de afaceri. Utilizarea de date deschise va reduce costurile companiilor pentru realizarea cercetărilor și colectarea acestor date. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării va coordona procesul și va veni cu informații suplimentare, iar Agenția de Guvernare Electronică va efectua o evaluare detaliată a portalului guvernamental unic de date deschise, date.gov.md, pentru a determina necesitățile de dezvoltare și modernizare a acestuia.
Pe final de briefing, am și o invitație publică, care este adresată tuturor colegilor jurnaliști. Au fost mai multe discuții. Vă mulțumesc din toată inima pentru toate comentariile, părerile.
Am citit sute de idei legate de inițiativa de a lansa un post public în limba rusă, Moldova 3. Cu această ocazie, la fel cum mi-am asumat public, am lansat o invitație către breasla jurnaliștilor, specialiști în domeniul media, să ne dăm întâlnire luni, 24 martie, începând cu ora 13:00, în care să dezbatem acest subiect public, transparent și cu toate punctele de vedere exprimate, astfel ca toate vocile să fie auzite.
Pe această cale, vreau să lansez și o invitație publică la colegii din presă, colegii din societatea civilă, experți media, să ne dăm cu toții întâlnire pe 24 martie și să dezbatem acest subiect. Formularul de înregistrare la eveniment este disponibil pe pagina de Facebook, acolo unde am plasat linkul și completarea acestui formular ia un singur minut.
Este important ca acest subiect extrem de important să fie analizat, dezbătut și discutat de către toți actorii care își doresc să își expună punctul de vedere. Reamintim, la întâlnirea din 24 martie am lansat invitația pentru autorii inițiativei, deputații în Parlament, pentru colegii din comisia de specialitate, pentru reprezentanții societății civile în domeniul media și pentru toate persoanele interesate de acest domeniu să se alăture evenimentului în cauză.
La finalul briefingului de presă, mulțumesc colegilor jurnaliști care au urmărit informația care a fost prezentată. Mulțumim colegilor din cadrul Direcției Comunicare, rețelei de comunicatori guvernamentali. Nu în ultimul rând, colegilor de la Privesc.eu, datorită cărora transmitem în direct din Casa Guvernului.
Acestea fiind spuse, reamintesc, comunicarea transparentă în beneficiul cetățenilor este mesajul cu care încheiem de fiecare dată aceste întâlniri. Vă doresc o zi cât mai reușită și rămânem în legătură. La revedere.