Achizițiile de gaze pentru 2025/2026: Blocul Împreună acuză Guvernul de pasivitate și cere măsuri urgente
Chișinău, 8 mai 2025 – Blocul Împreună a susținut astăzi o conferință de presă în care a tras un semnal de alarmă cu privire la riscul repetării greșelilor din anii precedenți în procesul de achiziție a gazelor naturale pentru sezonul rece 2025/2026. Reprezentanții blocului au acuzat Guvernul de inacțiune și au cerut implementarea de urgență a unor măsuri concrete pentru a asigura securitatea energetică a Republicii Moldova și pentru a evita o nouă criză, similară celei din iernile trecute.
Potrivit Blocului Împreună, Guvernul nu a învățat din lecțiile trecutului și continuă să ignore propunerile menite să optimizeze procesul de achiziție a gazelor. „Noi, la Blocul Împreună, continuăm să monitorizăm situația cu achiziția gazelor și, spre regret, observăm că se repetă greșelile de anul trecut. Problema nu e la minister, problema e la Guvern,” a declarat Sergiu Tofilat, reprezentant al blocului. Acesta a subliniat că Moldova riscă „să intre în iarnă fără gaz cumpărat la timp”, în condițiile în care prețurile la bursele internaționale sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele nouă luni, iar țările Uniunii Europene au început deja să își umple depozitele.
Criticile principale aduse de Blocul Împreună vizează lipsa unui plan de achiziții aprobat de Guvern și decizia de a lăsa, din nou, responsabilitatea achizițiilor pe seama SA „Moldovagaz”, o companie despre care blocul susține că este controlată de Gazprom și se confruntă cu datorii și riscul pierderii licenței după 31 iulie. „Este absolut iresponsabil din partea prim-ministrului Recean să lase securitatea aprovizionării cu gaz a țării în mâinile unei companii controlate de Gazprom,” a adăugat Tofilat. „Niciun trader serios nu vrea să lucreze cu Moldovagaz din cauza datoriilor și a controlului exercitat de Gazprom. Asta înseamnă că Moldovagaz nu poate obține un preț bun la gaz.”
În replică la această situație, Blocul Împreună a reiterat o serie de propuneri, printre care:
- Împuternicirea SA „Energocom” să se ocupe de procurarea gazelor, argumentând că, fiind o întreprindere de stat cu reputație bună și acces la finanțare, inclusiv credite de la BERD, Energocom poate negocia direct cu traderii și obține prețuri mai avantajoase.
- Adoptarea de către Guvern a unei hotărâri care să confere Energocom atribuțiile necesare pentru achiziția gazelor, similar deciziei luate anterior pentru procurarea energiei electrice.
- Aprobarea de urgență a unui plan de achiziție a gazelor naturale, cu volume eșalonate lunar până la 1 noiembrie, pentru a reduce riscurile și a nivela fluctuațiile de preț de la burse. Blocul sugerează ca jumătate din volum să fie achiziționat conform acestui plan, iar cealaltă jumătate printr-o strategie flexibilă de „vânare” a celor mai bune prețuri pe piață.
- Modificarea Legii gazelor de către Parlament, astfel încât Guvernul să fie obligat să aprobe anual, până la data de 31 martie, un plan de achiziție a gazelor.
Un alt reprezentant al Blocului Împreună a amintit că formațiunea a solicitat încă din decembrie 2024 demisia prim-ministrului Dorin Recean și a directorului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, considerându-i responsabili pentru criza gazelor din iarna precedentă. „Dacă anul trecut această criză a fost provocată din interese și incompetența guvernării, în acest an există și alte premise ca să ne trezim iarăși într-o criză, inclusiv faptul că Moldovagaz îi va expira licența de furnizor de ultimă opțiune,” a menționat acesta. „Atunci va fi deja prea târziu pentru a cumpăra gaz la prețuri avantajoase.”
Blocul Împreună a avertizat că, dacă nu se acționează acum, în perioada caldă, când prețurile sunt mai mici, cetățenii riscă să plătească tarife duble la iarnă și să se confrunte cu o nouă criză de aprovizionare. „Nu este o chestiune de dezbateri publice, este vorba de căldura din casele oamenilor și de facturile pe care le plătim. Dacă Guvernul nu acționează acum, va fi direct responsabil pentru o nouă criză energetică,” au concluzionat reprezentanții blocului, cerând Guvernului și Parlamentului să adopte de urgență măsurile propuse.