Trei ani de Barnahus în Moldova: un model de justiție prietenoasă copilului se extinde la nivel național
CHIȘINĂU, 23 iunie 2025 – Reprezentanți ai autorităților publice, ai societății civile și parteneri internaționali s-au reunit astăzi la Conferința Națională „Barnahus Moldova: o viziune integrată pentru protecția copiilor victime”, pentru a marca trei ani de la implementarea acestui model de justiție prietenoasă copilului și pentru a discuta strategia de extindere a rețelei la nivel național. Evenimentul, găzduit de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), a subliniat progresele înregistrate în asigurarea unei asistențe integrate pentru copiii victime sau martori ai infracțiunilor grave și a consolidat angajamentul comun pentru protejarea drepturilor acestora.
Conferința a marcat aniversarea a trei ani de la deschiderea primului centru de tip Barnahus din Republica Moldova, un spațiu unic unde copiii care au suferit abuzuri sexuale, violență în familie sau au fost martori la infracțiuni grave beneficiază de servicii integrate. Sub același acoperiș, aceștia primesc asistență psihologică, servicii medico-legale și sunt audiați de intervievatori special instruiți, evitându-se astfel re-traumatizarea cauzată de vizitele multiple la diferite instituții.
În deschiderea evenimentului, Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a subliniat importanța accelerării eforturilor pentru crearea unei rețele naționale de centre Barnahus. „Succesul centrului din nordul țării ne arată că există o nevoie stringentă pentru astfel de servicii în toate regiunile. Fiecare zi pe care o pierdem este o zi în care avem copii care nu beneficiază de o justiție adecvată. Modelul Barnahus complementează, nu înlocuiește, responsabilitățile celorlalte instituții. Este un efort comun care necesită o coordonare sistemică, nu una care să depindă de o persoană anume”, a declarat ministrul Buzu.
Evenimentul a reunit parteneri cheie care au sprijinit implementarea și extinderea modelului în Republica Moldova, printre care UNICEF, Consiliul Europei, World Childhood Foundation și Guvernul Germaniei. Această colaborare internațională a fost esențială pentru alinierea practicilor naționale la cele mai înalte standarde europene privind justiția prietenoasă copilului.
Maha Damaj, Reprezentanta de Țară UNICEF Moldova, a reiterat angajamentul organizației pentru protecția fiecărui copil. „Modelul Barnahus necesită claritate morală și curaj instituțional. Povara coordonării trebuie să cadă pe umerii instituțiilor, nu pe cei ai copilului. Prioritățile noastre trebuie să fie clare: servicii dedicate pentru victimele violenței sexuale, standarde de calitate înaltă, colaborare intersectorială consolidată și adaptabilitate la noile amenințări, precum exploatarea online”, a afirmat Maha Damaj.
Falk Lange, Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, a menționat că modelul Barnahus este o practică de succes, promovată ca standard european, care ajută statele membre, inclusiv Republica Moldova, să implementeze în mod eficient prevederile Convenției de la Lanzarote. „Consiliul Europei rămâne un partener dedicat în a oferi sprijin pentru consolidarea acestui model, care asigură că interesul superior al copilului rămâne în centrul tuturor măsurilor de justiție”, a adăugat acesta.
Sprijinul pentru extinderea rețelei Barnahus, inclusiv pentru viitorul centru de la Cahul, a fost subliniat și de Verena Klinger-Zell, Șefa Cooperării pentru Dezvoltare în cadrul Ambasadei Germaniei. „Sprijinul nostru este o investiție strategică în agenda națională a Republicii Moldova și în alinierea sa la cerințele Uniunii Europene. Suntem mândri să susținem un model care a demonstrat la nivel internațional că este eficient în a răspunde nevoilor celor mai vulnerabili cetățeni ai noștri – copiii”, a precizat doamna Klinger-Zell.
Conferința a inclus și un mesaj video din partea Paulei Guillet de Monthoux, Secretară Generală a World Childhood Foundation, fundația care a sprijinit crearea primului centru Barnahus. Aceasta a lăudat progresul Republicii Moldova și a încurajat la învățare continuă, menționând că „modelul Barnahus nu este o structură statică; el trebuie să evolueze și să se adapteze pentru a reflecta realitățile în schimbare cu care se confruntă copiii”.
Evenimentul continuă cu paneluri de discuții ce abordează în detaliu provocările și oportunitățile de dezvoltare a rețelei de servicii Barnahus, având ca obiectiv final extinderea acestui model de protecție la nivelul întregii țări.
Despre modelul Barnahus
Modelul Barnahus (Casa Copilului în islandeză) este un centru multidisciplinar și interinstituțional, centrat pe copil, care oferă sprijin și protecție copiilor victime sau martori ai violenței. Acesta reunește sub același acoperiș serviciile sociale, medicale, psihologice și de justiție, pentru a evita re-traumatizarea copilului prin audieri multiple în instituții diferite. Primul centru de tip Barnahus din Republica Moldova a fost deschis la Bălți în 2022, cu sprijinul partenerilor naționali și internaționali.