Ministerul Educației trimite 100 de profesori din școlile alolingve la cursuri de limbă română în România
CHIȘINĂU, 11 iulie 2025 – Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, plecarea a 100 de profesori de limbă și literatură română din instituții de învățământ alolingve la un stagiu de formare intensivă la Iași, România. Programul, aflat la a doua ediție, se va desfășura în perioada 14-31 iulie și are ca scop consolidarea competențelor lingvistice și didactice ale cadrelor pedagogice.
Inițiativa, organizată în parteneriat cu Ministerul Educației din România, Ambasada României la Chișinău și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, continuă succesul proiectului-pilot de anul trecut, în care au fost implicați 53 de profesori. Dublarea numărului de participanți în acest an reflectă interesul crescut și necesitatea acută de perfecționare profesională în domeniu.
„Acest program este un pas important în procesul de sprijinire a cadrelor didactice din instituțiile alolingve. Formarea continuă a profesorilor de limbă română este un obiectiv perseverent al unei clase a viitorului, în care ne dorim ca elevii să poată vorbi liber în două limbi, cea maternă și cea română, având astfel acces la toate beneficiile sociale și educaționale”, a declarat Valentina Olaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
Programul de instruire este unul complex, axat pe metode moderne de predare a limbii române, dezvoltarea abilităților de comunicare orală și scrisă, precum și pe abordări didactice actuale în domeniul literaturii și culturii române. Componenta culturală a stagiului include vizite ghidate la muzee, biblioteci și alte obiective spirituale și istorice din Iași, un oraș recunoscut pentru bogata sa moștenire culturală. Sloganul cursurilor, „Învață, simte româna”, reflectă esența programului, care vizează nu doar însușirea limbii, ci și înțelegerea valorilor identitare.
„Acest proiect, aflat la a doua ediție, este încă o dovadă a faptului că România sprijină în mod concret nu doar programele de educație, ci și parcursul de integrare europeană al Republicii Moldova. Ne bucurăm să vedem un interes crescut și o rețea universitară tot mai largă din România deschisă să contribuie la perfecționarea profesională a dascălilor de aici”, a afirmat Ovidiu Viorel Naftănăilă, Prim Secretar al Ambasadei României la Chișinău.
Cei 100 de participanți provin din numeroase raioane ale Republicii Moldova, inclusiv Anenii Noi, Briceni, Cahul, Taraclia, Orhei, Soroca, precum și din municipiile Bălți, Chișinău și unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. De asemenea, în program sunt incluși profesori din instituțiile de învățământ din stânga Nistrului, aflate în subordinea Ministerului Educației.
Impactul direct al programului asupra cadrelor didactice a fost subliniat de una dintre participante. „Provenind dintr-o familie de ucraineni, am avut mereu o teamă de a vorbi, ca să nu greșesc. Această șansă reprezintă un sprijin enorm pentru noi, profesorii care promovăm limba română în medii alolingve, și o oportunitate de a căpăta mai multă experiență și încredere”, a mărturisit Liudmila Varta, profesoară la gimnaziul din satul Larga, raionul Briceni.
Ministerul Educației și Cercetării își reiterează angajamentul de a susține dezvoltarea profesională a tuturor cadrelor didactice și de a promova un mediu educațional incluziv și echitabil. Prin astfel de colaborări, se urmărește consolidarea cunoașterii limbii române ca liant al coeziunii sociale și pilon al identității culturale în Republica Moldova.