Lansarea programului „Smart Moldova”: o nouă viziune strategică pentru inovare și dezvoltare economică în Republica Moldova
CHIȘINĂU, 17 iulie 2025 – Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Agenția de Cooperare Germană, a lansat astăzi Programul național de specializare inteligentă „Smart Moldova” pentru anii 2024-2027, în cadrul unui eveniment de dialog strategic. Inițiativa marchează un pas decisiv în direcționarea investițiilor publice și private către sectoarele cheie care pot accelera dezvoltarea economică a Republicii Moldova, punând accent pe inovație, tehnologie și cercetare aplicată.
Evenimentul a reunit oficiali guvernamentali, reprezentanți ai mediului academic, parteneri de dezvoltare și lideri din sectorul privat pentru a discuta implementarea acestui document strategic, care va ghida alocarea a zeci de milioane de euro din fonduri naționale și europene în următorii ani. Programul „Smart Moldova” este conceput pentru a valorifica avantajele competitive ale țării, concentrând resursele umane și financiare în patru domenii prioritare: energie, tehnologia informației și comunicațiilor (TIC), agricultură și procesarea produselor agroalimentare, și biomedicină/biofarmaceutică.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat importanța strategică a programului, menționând că acesta va servi drept un document esențial de planificare pentru viitoarele finanțări. „Suntem o țară pionier în acest sens din țările Parteneriatului Estic, fiind prima țară care are un program național de specializare inteligentă. Acest program ne va orienta resursele în următorii ani și va avea implicații practice imediate. Fie că vorbim de proiectul Băncii Mondiale, de planul de creștere economică al Uniunii Europene sau de proiecte pentru învățământul vocațional, vom prioritiza sectoarele care se regăsesc în această strategie”, a declarat ministrul Perciun. Acesta a anunțat și un prim apel de proiecte în valoare de 5 milioane de lei, care va fi lansat în luna septembrie pentru a stimula inițiativele din domeniile „Smart”.
Specializarea inteligentă este un concept adoptat la nivelul Uniunii Europene care presupune identificarea și consolidarea nișelor în care o regiune sau o țară deține avantaje competitive, capacitate de inovare și potențial de creștere sustenabilă. Prin acest program, Republica Moldova își propune să creeze un ecosistem inovator, competitiv și rezilient, capabil să răspundă atât provocărilor globale, cât și celor de la nivel local.
Prezentă la eveniment, Michelle Iliev, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, a afirmat că programul va ajuta Republica Moldova să devină mai competitivă pe plan internațional, în special în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană. „Fiind o țară foarte mică, cu resurse limitate, trebuie să înțelegem unde ne focusăm atenția ca să devenim mari pentru platformele globale. Această strategie ne va ajuta să fim mai focusați unde putem noi aduce valoare adăugată prin inovațiile pe care le putem genera în zona de agricultură, biomedicină și celelalte domenii menționate”, a precizat doamna Iliev.
Sprijinul partenerilor europeni a fost un element central al discuțiilor. Manuel Palazuelos Martinez, reprezentant al Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, a felicitat Republica Moldova pentru această realizare, subliniind că specializarea inteligentă este un proces testat și validat în statele membre ale UE. „Specializarea inteligentă nu este un exercițiu academic, ci o parte integrantă a cadrului strategic al Uniunii Europene, cu rezultate foarte bune demonstrate. Acest proces este deosebit de important în contextul extinderii UE, fiind inclus în capitolul 25 privind cercetarea și inovația”, a menționat domnul Martinez.
Rolul crucial al mediului de afaceri a fost evidențiat de Diana Rusu, reprezentanta Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Aceasta a subliniat că succesul programului depinde de o colaborare strânsă între cercetare și sectorul privat. „Mediul de afaceri este cel care va plasa rezultatele cercetării pe piață. El poate valida rezultatele cercetării, poate testa o inovare și poate scala aceste inovații în economia națională. Avem nevoie de instrumente clare care să ne pună față în față și să avem un produs care să-și găsească utilizare pe piață și să ne sporească competitivitatea economică”, a declarat doamna Rusu.
Evenimentul „Dialog strategic privind implementarea Programului național „Smart Moldova”” a marcat începutul unei noi etape de dezvoltare pentru Republica Moldova, una bazată pe cunoaștere, colaborare intersectorială și o viziune clară pentru un viitor economic prosper și inovator.