Ministerul Educației și Cercetării lansează reforma „Restart” pentru reorganizarea direcțiilor de învățământ raionale și garantarea accesului egal la educație
Chișinău, 26 mai 2026 - Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a prezentat conceptul reformei „Restart”, un program structural major care vizează transformarea modului în care sunt administrate direcțiile de învățământ raionale și municipale. Inițiativa are ca scop principal asigurarea accesului echitabil la studii de calitate pentru toți elevii din Republica Moldova, prin depolitizarea sistemului și crearea unor Agenții Teritoriale pentru Educație.
În cadrul conferinței de presă, oficialul a subliniat că actualul sistem de guvernanță educațională, în care școlile sunt gestionate exclusiv de consiliile raionale, generează discrepanțe inacceptabile între regiunile țării. Datele prezentate indică diferențe semnificative în performanța academică a elevilor, cu rate de succes la examenele de bacalaureat care variază drastic de la un raion la altul. Totodată, au fost raportate inegalități majore privind competențele digitale ale elevilor și rata de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), care oscilează între 3 și 95 de cazuri la mia de elevi, în funcție de raion.
„Obiectivul de bază și obiectivul major la ceea ce ne propunem să facem este să reușim să asigurăm accesul egal al tuturor copiilor, indiferent de raionul în care ei își fac studiile, la educație de calitate. Ne dorim ca gestionarea sistemului educațional să fie realizată de către o verigă profesionistă, cu minimă dependență de factorul politic, să fie luate acele decizii care sunt bazate pe date, pe evidențe și întotdeauna pornesc de la interesul superior al copilului și de la interesul public”, a declarat Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
O altă problemă sistemică abordată în cadrul evenimentului a fost capacitatea administrativă redusă a actualelor direcții de învățământ. Conform analizei ministerului, aproximativ 30% din funcțiile din cadrul acestor structuri sunt vacante, un factor determinant fiind salarizarea neatractivă comparativ cu oportunitățile din școli. De asemenea, a fost semnalată o lipsă de transparență și planificare strategică, evidențiată de faptul că doar o mică parte dintre direcții dețin o strategie clară de dezvoltare a educației la nivel local, iar sume considerabile din bugetul alocat educației au rămas necheltuite în anii precedenți.
Pentru a corecta aceste vulnerabilități, programul „Restart” propune preluarea competențelor de administrare de la consiliile raionale și transferarea lor către noile Agenții Teritoriale pentru Educație, structuri care vor fi direct subordonate Ministerului Educației și Cercetării. Această măsură va clarifica responsabilitățile privind rezultatele școlare și va asigura o execuție bugetară mai eficientă, orientată strict către necesitățile elevilor și ale cadrelor didactice.
Conceptul reformei „Restart” a intrat în procedura formală de avizare și va fi supus unui proces amplu de consultări publice pe parcursul lunii iunie. Ministerul Educației și Cercetării invită toți actorii implicați – profesori, directori de școli, părinți și experți în domeniu – să participe activ la dezbateri, pentru a contribui la definitivarea unui cadru legislativ care să răspundă realităților și nevoilor sistemului educațional modern.